Campionul mondial la categoria supermijlocie, Lucian Bute, care a efectuat, marți, un antrenament cu public la Quebec, alături de mexicanul Librado Andrade, a declarat că așteaptă cu nerăbdare meciul de sâmbătă, în care spectatorii vor vedea un „nou Lucian Bute”, informează presa canadiană.
Potrivit site-ului rds.ca, Bute s-a străduit să risipească îndoielile, marți, în timpul antrenamentului cu public pe care l-a avut la Quebec, la întoarcerea dintr-un stagiu de pregătire de 57 de zile efectuat în Florida. „Pugilistul român a transpirat abundent și a lovit cu putere mănușile antrenorului său, Stephane Larouche, în timp ce Librado Andrade s-a limitat la a efectua doar câteva exerciții ușoare”, scrie sursa citată.
După antrenament, la care au asistat aproximativ 1.000 de persoane, Lucian Bute a precizat că ceea ce s-a întâmplat în finalul primei partide cu Andrade, când a a fost trimis la podea în ultima rundă, a fost „doar un accident”. „Știu că toată lumea așteaptă această luptă, și eu la fel, deoarece vreau să rezolv această afacere cu Andrade. Sâmbătă seară, toată lumea va spune că a văzut un nou Lucian Bute”, a spus Bute.
La rândul său, Andrade a declarat că sâmbătă va lupta pentru a-și realiza visul de a deveni campion mondial. „Lucian este un pugilist bun, dar am demonstrat deja la ce ne putem aștepta. El are mai multe de demonstrat decât mine”, a spus pugilistul mexican.
Antrenorul lui Andrade, Howard Grant, a fost mai dur în declarații, apreciind că își dorește ca elevul său „să-i facă rău, să-l pulverizeze” pe Bute. „La primul meci, Librado i-a arătat prea mult respect campionului. Nu vorbim despre o competiție de patinaj artisitic aici, este un meci de box. Nu vreau numai un KO, vreau ca Librado să-i facă rău, să-l pedepsească, să-l bată până în lasă lat, să-l pulverizeze”, a spus Grant.
Sursa citată mai scrie că pugilistul român are aproximativ două kilograme în plus față de greutatea categoriei, pe care trebuie să le piardă până la cântarul oficial.
Bute și Andrade s-au întâlnit în 24 octombrie 2008, în Bell Centre din Montreal, când Bute a dominat 11 runde, însă a fost trimis la podea în cea de-a 12-a (și ultima), iar arbitrul a încheiat lupta când românul s-a ridicat. Astfel, Bute și-a apărat pentru a doua oară centura mondială, impunându-se la puncte. Andrade a afirmat, imediat după meci, că arbitrul l-a favorizat pe Bute, încetând să numere atunci când românul se afla la podea. Presa canadiană a scris, tot în acea perioadă, că arbitrul a numărat prea încet și românul a fost salvat de gongul final.
Lucian Bute va încerca să-și păstreze centura de campion mondial IBF la categoria supermijlocie, împotriva lui Andrade, la 28 noiembrie, în Quebec.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER